Teatru nou, dar vechi

eatrul National din Bucu­resti a gazduit in acest sfarsit de saptamana o comedie despre inceputurile teatrului romanesc, "O soarea la teatru", "molto, gran' impressione". Scenariul piesei este semnat de Romulus Vulpescu, care a reusit sa prelucreze postmo­dern patru texte ale primilor
dramaturgi romani Costache Faca, Matei Millo si Costache Caragiali, facandu-le sa co­mu­nice unul cu altul. Specta­colul reprezinta o intoarcere comica dar si nostalgica in timp, in care mari actori ai Nationalului ii interpreteaza pe primii nostri actori.





"Sa vorbesti de inceputurile teatrului romanesc inseamna sa te intorci la romantism, inflacarare, inocenta si sa descoperi, culmea, ca inaintasii nostri aveau aceleasi probleme ca si noi", declara regizorul piesei, Dan Tudor. Ce-i apropie pe actorii secolului XXI de cei de la 1800? "Se luptau pentru prezentul si viitorul teatrului romanesc, incercau sa stavileasca mania occidentalizarii fara noima si mai ales incercau sa apere limba romana cu minunat si aprig entuziasm". Iar precursorii teatrului romanesc si-au gasit un confrate contemporan in Ro­mulus Vulpescu, care ca un traditionalist infocat si "cu o impertinenta de neiertat (mar­turiseste!) si-a ingaduit libertatea sa <> prin paginile <>, imitandu-le stilul
si impanand scenariul cu tot felul de <>, dar si cu niscai <> ale epocii". Astfel, scenariul pomeneste mai mereu de trecutul teatrului nostru, dand-o uneori pe frantuzeste, nemteste, greceste sau turceste, neuitand sa pomeneasca de viitorul care probabil va fi dominat de englezisme. Amestecul de straturi lingvistice, neologistic peste arhaic, si jocurile de cuvinte sunt sublime si-ti face placere sa le asculti. Probabil ca ati recunoscut "Frantuzitele" lui C. Faca in care e vorba de o discutie a trei cucoane, Smaranda (Ilinca Goia), Elenca (Ileana Olteanu) si Catinca (Monica Davidescu), primele dispuse sa dispretuiasca tot ce e romanesc, ultima incercand sa apere valorile romanesti, dar palavragind cam mult. Bineinteles ca batalia pentru apararea limbii romane se face cel mai bine in teatru, acolo unde actorii au de partea lor un public nepervertit.
Realitate sociala si politica
Dialogurile din " Molto, gran' impressione intr-o soarea la teatru" sunt puse in comunicare prin prisma unei reprezentatii scenice a vremii: "O repetitie moldoveneasca" a lui C. Caragiali. Repetitia unei scene este mereu intrerupta in chip inopinat fie de lucratorii care vor sa monteze decorul pentru spectacolul de seara, fie de directorul strain care trateaza afaceri, stalcind in mod hazliu limba romana, fie de observatiile de regie ale autorului-personaj (interpretat in mod exceptional de Marius Bodochi) facute partenerilor de joc. Totul constituie un tablou viu si realist al moravurilor de culise si pune in lumina urmarile nefaste ale concesionarii scenei romanesti unor impresari straini. Spectacolul este animat de intrigile sociale si politice ale vremii (de asemenea puse in evidenta cel mai bine pe scenele teatrelor), precum perioada in care Caragiali este numit directorul teatrului.
Sfarsitul piesei este izbitor de realist, aducandu-ne aminte ca trebuie sa-i respectam pe marii nostri actori care "poarta masca de comedie si tragedie" chiar daca este vorba despre "un biet sufleur pensionar" interpretat, ce-i drept, de nimeni altul decat Mircea Albulescu.